Despre Power Point în contextul actual de business
Ȋn companiile din ziua de azi se desfăşoară o adevărată competiţie pentru a capta atenţia, a primi bugetele dorite şi pentru a-ţi vinde ideile. Managerii şi angajaţii de succes sunt cei care ştiu să ȋşi vândă cel mai bine ideile. PowerPoint nu mai este doar instrument cu rol de suport vizual pentru prezentatori. Din ce ȋn ce mai multe companii fac trecerea la PowerPoint pentru documentele business de zi cu zi. PowerPoint devine un limbaj pe care este obligatoriu să ȋl vorbim ȋn contextul organizaţiilor secolului 21.
A face o prezentare de business de impact presupune 3 aspecte cheie:
- Să ai un scop (mesaj) clar de transmis.
- Să defineşti o structura bine definită a prezentării.
- Să livrezi asertiv mesajul destinat auditoriului tău.
Astfel că, în cadrul cursului punem accent atât pe partea funcțională a PowerPoit-ului – CE, dar mai ales pe partea de design- CUM.
Cursanții exersează structurarea, formatarea avansată, inserarea de obiecte și animații astfel încât să fie capabili să adapteze conținutul și aspectul prezentărilor pe care le realizează pentru întâlniri, ședințe, conferințe, raportări business.
Cea mai apreciată parte a cursului este partea de design, care oferă si unicitate acestui curs în piață. Trainerul prezintă ultimele tendințe de design făcând apel la tehnici fotografice pentru echilibrul slide-urilor si a prezentări în general.
Beneficii pentru participanți:
- Să fie capabili să-și prezinte subiectele într-o maniera convingătoare, non agresiva
- Să asculte activ interlocutorii (limbaj nonverbal adecvat)
- Să adopte stilul de comunicare (argumentare, negociere, abilitați de convingere)
- Să-și adapteze logic conținutul prezentării la auditoriu
- Să facă prezentări într-o maniera orientată spre rezultate
- Să aplice tehnici de captare a atenției și tehnici de menținere a interesului
- Să fie capabili să gestioneze situațiile dificile sau neprevăzute
Agenda cursului:
I. COMUNICAREA ÎN AFACERI
- Comunicarea ȋn business – importanţă şi caracteristici
- Discursul informativ și cel persuasiv
- Reguli de construire a mesajelor în prezentari – Regula mesajelor concise
- Mesaje asertive în prezentări
- Relația dintre prezentare și prezentator
II. PREZENTĂRILE DE BUSINESS
- Planificarea și pregătirea prezentării
- Planificarea prezentării – metoda DOME (diagnoza, obiective, metode, evaluare)
- Tipuri de prezentări
- Stabilirea rolurilor în echipă
- Tipuri de structură. Reguli de structurare
- Cum se deschide o prezentare
- Prezentări corect structurate
- Cum să-ți promovezi o idee prin beneficii și avantaje
- BUP – beneficiul unic perceput
- Factori critici în încheierea unei prezentări
- Încheieri de impact ale prezentărilor
III. AUDITORIUL
- Profilul și personalitatea auditoriului
- Curba ascultării, curba uitării
- Semnale de alarma – cum să citești limbajul nonverbal, Cum furnizăm feedback auditoriului
- Cum se adresează și se răspunde la întrebările auditoriului
- Tipologia și managementul participanților dificili din auditoriu – soluții pentru depășirea situațiilor critice
IV. SUSȚINEREA PREZENTĂRII
- O intrare reușită- factori critici în deschidere
- Cum se formează prima impresie?
- Greșeli frecvente la o prima întâlnire/prezentare
- Impactul și controlul comunicării non-verbale în prezentări
- Tipuri de putere în prezentare: fuga, atacul, manipularea, afirmarea
- Tehnici de influențare a publicului
V. ELEMENTE UTILE IN PPT (dacă e necesar)
- Obiecte, imagini, grafice, elemente multimedia, hyperlink către un site Web, un alt document sau un alt slide din prezentare
- Utilizarea tabelelor ȋn prezentări PPT
- Introducerea de obiecte din alte aplicaţii MS Office
- Animaţii şi tranziţii pentru dinamica prezentării
- Utilizarea temelor în Power Point
- Utilizarea Slide Master
- Opțiunile Record, Naration, Rehesrse Timing
VI. STRUCTURA ȘI DESIGNUL PREZENTĂRILOR
- Reguli de structurare Importanța elementelor vizuale: cum reține creierul informația
- Mai puțin e destul!
- CRAP: contrast, repetiție, aliniere, proximitate
- Scheme de culori pentru prezentări business
Pentru o perspectivă de ansamblu cursurile Managementul ședințelor, Microsoft Excel și VBA – Visual Basic for Applications vin în completarea acestuia.
Agenda de curs este orientativă și se personalizează în funcție de nevoile echipei de cursanți.
Foto credit: www.pexels.com