
Conflictele – un rău necesar?
Echipa Dynamic Learning a fost solicitată pentru un program de coaching individual și de echipă, în vederea armonizării membrilor. Ca și coordonator de proiect, la nivel de echipa am înțeles imediat provocările. Era necesar doar să le accepte și ei și să înceapă să le abordeze pas cu pas pe fiecare în parte, ceea ce s-a și întâmplat.
Adevărata provocare a fost partea de coaching individual. Unul dintre membrii echipei, cu poziție importantă și vechime considerabilă în companie, se afla mai tot timpul în conflict cu ceilalți membri ai echipei. Astfel de situații sunt frecvente, iar motivul pentru care acestea apar este legat de răspunsul la întrebarea următoare:
De ce apar, de fapt, conflictele?
Conflictele noastre interne, adică ale fiecărei persoane în parte, stau, de fapt, la baza oricărui conflict cu o altă persoană. Sau cu mai multe. Mecanismul este simplu: ceva ce doare în tine, pentru că este greu de gestionat și ascuns sub preș, va ieși în afară, manifestându-se în relaționarea cu ceilalți.
Spre exemplu, dacă tu ești nemulțumit de tine însuți și nu îți poți acorda respect, vei avea tendința să cauți în afară ta. Adică în relațiile cu ceilalți, cărora le vei cere respect. Vei avea chiar “pretenția” și așteptarea de a primi respect. Și te vei simți frustrat atunci când nu primești. Și iată cât de ușor apare conflictul.
Privind în profunzime, respectul este o valoare. Cu toții avem valori, importante și manifestate la anumite niveluri. Iar atunci când o valoare importantă este în dezechilibru, adică este manifestată prea puțin sau prea mult, se creează un conflict interior. Acest conflict înseamnă o stare de disconfort manifestată sub formă de emoții negative precum: frustrare, nemulțumire, tristețe, iritare etc.
Persoana resimte acut acest dezechilibru și va începe să caute să-și hrănească valoarea respectivă din diverse surse.
Și cum nu prea am fost educați sau învățați să ne căutăm soluțiile în noi înșine, în interiorul nostru, atunci cel mai frecvent ne direcționam către exterior. Adică avem tendința ori de a cere celorlați să ne hrănească valoarea în dezechilibru, ori de a valida valoarea manifestată în exces.
Spre exemplu, dacă ne referim la valoarea “încredere în sine”:
Când nu avem încredere în noi înșine, cerem celorlați să își manifeste încrederea în noi astfel încât noi să ne putem hrăni propria încredere: “șeful mi-a zis că sunt bun, deci sunt bun.”
Când încrederea în sine este în exces, tendința firească este de a fi arogant, cu o atitudine de superioritate, ne comportăm cu această atitudine și avem așteptarea ca ceilalți să ne recunoască superioritatea.
Conflictele sunt firești. Oriunde și oricum. Pentru că noi toți avem valori. Valori hrănite și valori în dezechilibru. Important este că de fiecare dată când suntem parte a unui conflict, să punem un fel de “stop-cadru” și să ne dăm voie să fim în prezent. Să conștientizăm că nu este despre ceilalti, ci doar despre tine însuți/însăți.
Continuăm să vorbim despre ROLURI în cadrul conflictelor în articolul PSIHOLOGIA CONFLICTULUI.
V-a plăcut acest articol? Discutăm despre cum pot fi soluționate situațiile în companie în cadrul cursului Rezolvarea problemelor și gestionarea conflictelor, parte din programul Next Level Management destinat dezvoltării competențelor de management care vor putea fi transmise imediat la job.
Autor Loredana VLĂDĂREANU – Executive & life coaching
Foto credit www.pexels.com