Ce facem după pandemie?

Pentru cei care lucrează într-o companie, răspunsul la întrebarea ce facem după pandemie? este simplu: ne întoarcem la vechiul loc de muncă. Asta nu înseamnă că nu am muncit în perioada pandemiei, acasă. Poate am muncit mai greu, mai mult, mai ales cei cu copii, fie ei școlari sau mai mici, în 24 de ore făcând o mulțime de treburi care până anul trecut erau împărțite, schematic, în drumul către serviciu, serviciu, drumul înapoi acasă, cumpărături, plata facturilor și a taxelor, timp acordat copiilor, lecții și joacă, discuțiile cu soțul, spălat rufe, curat în casă, dat de mâncare la găini, cearta cu soacra, certat copiii și soțul pentru diverse năzbâtii, făcut mâncare pentru a doua zi, cearta cu soacra (din nou) și uite așa trecea ziua cu spor și voie bună. Ne-am obișnuit cu această structură a zilei, mulțumiți că ne-am păstrat locul de muncă și nu mai stăm două ore în trafic zilnic, că ne trezim mai târziu, că putem fuma în timp ce lucrăm. Că nu ne mai îmbracăm și putem sta în pijama (așa cum am văzut pe FB niște clipuri nostime). Că am reușit să economisim niște bani care mergeau la plata transportului. Că știm tot timpul ce fac copiii (de parcă ei au grija noastră). Sunt niște motivații pe care mintea noastră ni le oferă pentru a supraviețui mai confortabil schimbărilor aduse de pandemie și stresului adiacent. Așa funcționează mintea în condiții de stres.

Când a fost anunțată pandemia…

Măsurile ce trebuiau întreprinse, exceptând faptul că ai niște restricții (putem spune că panica a fost structurată oficial într-un anume fel) nu s-a explicat populației ce anume să facă pentru a combate și a preveni stresul. Eu cel puțin, nu știu. Acest lucru a făcut, printre altele, ca populația să trateze superficial pandemia. Chestie de politică de comunicare, nu intrăm în amănunte. Astfel încât, ceea ce făceam într-o zi și-a schimbat structura de execuție si importanță, adica facem tot aceleași lucruri (mai puțin transportul la serviciu și înapoi), dispuse cumva altfel în cursul zilei. De exemplu, sa stai în fața computerului vreo 2-3 ore în plus, iar seara să stai în fața televizorului mai mult decât ai vrea. Acum însă, avem un orizont de așteptare, aparent măsurabil, ce vom face dacă procentele de îmbolnăviri scad rezonabil. Avem voie să mergem cu prietenii la o terasă, avem voie să mergem la teatru sau alt fel de spectacole. Avem voie să mergem la serviciu. Acum apare întrebarea dificilă: avem vreo tragere de inimă să ne întoarcem la serviciu? Ce facem după pandemie? După ce ai văzut că te poți trezi mai târziu, ca nu mai stai în trafic, că… și nu mai repet cele spuse în paragraful doi.

Ce facem după pandemie, revenim la birou? Răspunsul este simplist și simplu: DA. Să mă explic.

Întoarcerea la serviciu este prin ea însăși o situație stresantă, înseamnă schimbare, înseamnă modificarea unor tipare de comportament construite de fiecare în parte timp de un an și jumătate. În același timp, întoarcerea se face în locuri pe care le cunoaștem, în echipe pe care le cunoaștem și cu care am lucrat on-line sau telefonic toată perioada pandemiei, în cadrul unor joburi care sunt la fel fie că lucram de acasă, fie că mergem la firmă. Stresul de a reveni la serviciu este mai mic față de stresul de a lucra de acasă. Explicația este clară și se bazează pe jocul hormonilor/neurotransmițătorilor fericirii: endorfina, dopamina, serotonina și oxitocina. Acești hormoni sunt produși de celule specializate din corp în situații pe care le voi explica pe scurt în continuare.

Endorfina produce „euforia alergătorului”, apare în efort fizic susținut.

De aceea, sportivii pot face efort fizic ore în șir fără a se compătimi. Nu ne-am putea explica de ce un sportiv rezistă și slăbește câteva kilograme la un antrenament în care depune un efort fizic intens dacă nu ar avea o stare mentală care să-i permită să facă acest lucru.

Dopamina apare la atingerea unui obiectiv, la sentimentul de progres într-un proiect, apartenența la rețele sociale și recunoașterea acestui lucru de către ceilalți.

Este o stare de satisfacție, de bine care nu întotdeauna este definită precis însă este prezentă (de exemplu, finalizarea studiilor).

Serotonina apare și este cauza sentimentului mândriei, a respectului de sine, a recunoașterii celorlalți.

Serotonina îți „spune” că reprezinți ceva, ai valoare, ești recunoscut pentru că ești „tu”.

Oxitocina susține sociabilitatea, legăturile dintre oameni, generozitatea, încrederea în sine și în ceilalți.

Acești hormoni sunt generați în situațiile mai sus amintite dar și generează acele sentimente. Ele acționează în două sensuri și în cazul abordat aici este bine să ne gândim că prezența noastră într-un grup ne va genera dopamină, iar dopamina la rândul ei ne va da sentimentul de apartenență și recunoașterea noastră ca membru al grupului, de către ceilalți.

Nu revin la ceilalți hormoni, doar voi prezenta succint efectele lor:

• ENDORFINA – ‘‘euforia alergătorului’’
• DOPAMINA – satisfacție la atingerea unui obiectiv, sentimentul de progres, rețele sociale
• SEROTONINA – sentimentul mândriei, respectul de sine, recunoașterea celorlalți
• OXITOCINA – sociabilitatea, legăturile dintre oameni, generozitate, încredere

Așa că, atunci când restricțiile generate de pandemie vor fi pe cale de relaxare și dispariție, vă încurajez să reluați, acolo unde este posibil, activitatea în organizație, pentru că vă veți simți bine și veți combate stresul resimțit până acum.

Este o decizie logică, cu rezultate pe termen lung și efecte durabile, la întrebarea ce facem după pandemie?

Autor Nic Enache – Coach& Senior Trainer Dynamic Learning Fotocredit: http://pexels.com