
5 motive pentru care pauza are putere într-o prezentare
Se spune că marii actori se remarcă nu după modul în care utilizează cuvântul, ci după modul în care folosesc tăcerea.
Cunoaștem faptul că limbajul paraverbal are un mare impact într-un discurs memorabil.
Pauza în vorbire (tăcerea programată) își are locul ei în paleta de instrumente ale paraverbalului, alături de ritm, ton, accent, volum sau intonație. Îmi propun să aduc 5 motive pentru a folosi tăcerea într-o prezentare de success. Prin urmare, folosind o pauză:
-
Scoți în evidență o idee, un concept, o experiență
Prins în febra respectării planului ce l-ai făcut inițial, uiți să subliniezi elemente esențiale în discursul tău. Pauza înaintea unei idei importante crește receptivitatea auditoriului. De asemenea, o pauză după o frază importantă crește impactul asupra celor prezenți. Farmecul unui discurs stă în mesaje de impact, nu în mesaje diluate.
-
Îți pui ordine în gânduri și te repliezi
Există conjuncturi în care ai venit pregătit cu un discurs și constați că trebuie să te adaptezi publicului. Ideile care îți năvălesc în minte, pot avea o înșiruire neclară pe moment. Persistând, riști ca auditoriul să nu înțeleagă logica discursului tău. În acest caz, o pauză poate fi binefăcătoare. Îți pui ordine în idei, te repliezi și șansele să livrezi un mesaj clar și concis în detrimentul unuia confuz, cresc exponențial.
-
Devii conștient de postura corpului tău
Speakerii debutanți își focusează maximum de atenție pe discurs în detrimentul focusului pe public și pe propria persoană. A fi conștient de propriul corp în timpul unei prezentări este esențial, deoarece, corpul este oglinda perfectă a stării noastre interioare. Emoțiile pot fi gestionate mai ușor printr-o postură dreaptă, hotărâtă și entuziastă. Pauzele scurte înainte de a spune idei importante, ridică gradul de receptivitate al publicului spectator, iar ție îți dau răgazul să-ți observi propriul corp. O pauză de câteva microsecunde te ajută să te repliezi. Îndrepți postura, readuci zâmbetul pe față, revii la gesturi deschise, crești entuziasmul și mergi mai departe.
-
Oferi participanților posibilitatea să reacţioneze
Ești în toiul unei prezentări pe o temă anume. Ai inclus în discursul tău o experiență personală sau o poveste. Istorioara ta trebuie să aibă o morală, un tâlc sau concluzie puternică.
La momentul potrivit, faci teatral o pauză, forțându-i să intuiască ce urmează să spui. A fost odată… Dar într-o zi… Și morala acestei povești este… Apoi spui. Vor reacționa într-un fel sau își vor spune în gând – „Ce tare!”
Ce poți obține: un ropot de aplauze, un hohot general de râs sau îi poți pune pe gânduri reflectând la concluzia puternică pe care au extras-o.
5. Să adresezi întrebări publicului
Când adresezi întrebări este benefic să parcurgi trei pasi: Atragi auditoriul către întrebare: “Am să vă adresez o întrebare”. Crești interesul făcând o pauză de 3 secunde, apoi…pune întrebarea!
Sintagma: „Vorbitorii seamănă, tăcuții culeg roadele.” este valabilă și pentru un bun speaker.
O pauză pusă la momentul potrivit oferă beneficii atât publicului care „culege roade”, cât și speakerului care „seamănă” concepte, experiențe sau „inputuri puternice”.
V-a plăcut acest articol? Discutăm despre cum se poate genera inovare în prezentări de business în cadrul cursului Business Presentation Skills.
Autor Amalia Bărzulea
Foto credit www.pexels.com